Tematica de cercetare

Centrul de Cercetare pentru Dezvoltare Durabilă (CCDD)

CCDD are o tematică de cercetare organizată pe două nivele: a.) un nivel de sinteză se adresează măsurării nivelului de sustenabilitate a sistemelor teritoriale la scări geografice diferite, de la local la regional; b.) un nivel analitic, focusat pe schimbări climatice, dezvoltare urbană și regional durabilă și transport durabil.

  • Metodologii şi sisteme pentru evaluarea dezvoltării durabile:
    • elaborarea unor sisteme de indicatori cu relevanţă teritorială care să susţină abordările ştiinţifice în domeniul dezvoltării durabile;
    • dezvoltarea de noi metodologii de evaluare/măsurare a dezvoltării durabile la nivel teritorial;
    • reevaluarea raporturilor de coordonare-subordonare-supraordonare dintre documentaţiile de amenajarea teritoriului, evaluarea impactului asupra mediului, strategiile de dezvoltare teritorială şi strategiile de dezvoltare durabilă;
    • realizarea sistemelor de certificare și acreditare pentru dezvoltarea durabilă.
  • Observații terestre pentru monitorizarea proceselor geografice:
  • detectarea schimbărilor de utilizare în mediu natural (mediu glacial, mediu forestier, mediu acvatic etc.) și antropic (mediul urban, culturi agricole, etc.);
  • identificarea impactului hazardelor naturale (doborâturi de vânt, incendii de pădure, avalanșe etc.) sau antropice (insula de căldură urbană, dispersia poluanților etc.);
  • integrarea rezultatelor analizei spațiale pe baza abordării multitemporale complexe (multivariabile).
  • Dezvoltare regională și specializare inteligentă:
    • regiuni sustenabile;
    • dezvoltarea şi implementarea bazei de date spaţiale şi de management integrat al teritoriului, populaţiei şi resurselor, ca bază pentru dezvoltare sustenabilă şi pentru previzionare strategică;
    • implementarea bunelor practici pentru dezvoltarea societăţii civile, inclusiv sprijin şi participări în dezvoltarea şi realizarea politicilor la nivel local şi regional pentru dezvoltarea durabilă;
    • elaborarea unor planuri de amenajare teritorială, strategii de dezvoltare a teritoriului, strategii de specializare inteligentă, studii de fundamentare, pentru diferite niveluri teritoriale;
  • Urbanism şi dezvoltare urbană durabilă:
    • oraşe sustenabile;
    • planificare spaţială sustenabilă;
    • explorarea diferitelor dimensiuni ale sustenabilităţii în context urban: construcţii şi servicii, interacţiunea urban-rural, mobilitate urbană.
  • Schimbările climatice şi energia verde:
    • satisfacerea necesarului de energie al populaţiei;
    • asigurarea independenţei/siguranţei energetice;
    • creşterea eficienţei energetice;
    • modernizarea sistemelor de încălzire urbană;
    • creşterea producţiei de energie din surse
  • Transport durabil:
    • eficientizarea sistemelor de transport, în vederea asigurării necesarului populaţiei şi economiei;
    • creşterea accesului populaţiei la sistemele de transport;
    • design-ul sistemelor intermodale/combinate de transport;
    • modernizarea sistemelor de transport public interurban;
    • managementul riscului în sistemul public de transport;
    • minimizarea efectelor adverse ale transportului asupra mediului (hărţi de zgomot).

Centrul de Geografie Regională

Principalele obiective ale centrului vizează:

  1. Cercetarea fenomenului regional, în toate ipostazele sale.
  2. Servicii de consultanţă şi de elaborare a unor studii de specialitate care să răspundă nevoilor actuale ale societăţii în domeniul dezvoltării locale şi regionale:
  • evaluarea potenţialului natural şi uman al diverselor unităţi şi subunităţi geografice;
  • elaborarea strategiilor de dezvoltare a teritoriului la diverse scări şi niveluri de complexitate (local, microregional, zonal, transfrontalier, regional, transnaţional);
  • elaborarea planurilor de amenajare a teritoriului;
  • analiza disparităţilor teritoriale, socio-economice sau infrastructurale;
  • analiza arealelor, polilor şi axelor de gravitaţie spaţială;
  • analiza spaţiilor mentale geografice;
  • analiza peisajelor culturale.

3. Formarea şi dezvoltarea profesională a cercetătorilor, doctoranzilor, masteranzilor, studenţilor interesaţi de domeniul cercetării fenomenului regional, prin pregătire practică şi implicare în activităţi de cercetare.

Principalele direcţii de cercetare:

  1. elaborarea unor planuri de amenajare teritorială, de la nivel microscalar la un macro-sistem teritorial, de la documentaţii de amenajare locală, zonală, interregională până la documentaţii transfrontaliere şi europene (planuri de amenajare a teritoriului zonal regional, judeţean, interjudeţean, interorăşenesc, intercomunal, transfrontalier, metropolitan, periurban);
  2. elaborarea strategiilor de dezvoltare, pentru varii niveluri teritoriale, implicând totodată grade de complexitate diferite;
  3. cercetare fundamentală şi aplicativă privind turismul şi implicaţiile acestuia în dezvoltarea locală şi regională;
  4. analize regionale ale unităţilor teritoriale de tip ţară şi ţinut;
  5. analiza spaţiilor periferice şi marginale;
  6. analiza peisajelor culturale;
  7. GIS aplicat în planificarea teritorială.

Centrul de Cercetare a Hazardelor și Riscurilor Geografice

Activitățile de cercetare din cadrul CCHRG vizează identificarea și analiza cantitativă și calitativă a fenomenelor geografice cu caracter extrem (hazarde naturale naturale și antropice), evaluarea riscurilor induse de acestea în cadrul sistemelor teritoriale și elaborarea planurilor (scenariilor) de prevenție și amenajare în vederea gestionării optimale a oportunităților și vulnerabilităților teritoriale cu scopul implementării unor repere certe de dezvoltare durabilă. Abordarea hazardelor (naturale, sociale, tehnogene ș.a.) și a riscurilor asociate reprezintă o problematică relativ recentă de mare actualitate în domeniul Geografiei ce presupune, înainte de toate, integrarea de cunoștințe de specialitate dintr-un spectru larg de discipline aparținând, cu precădere, Geografiei fizice și tehnice precum:

  • Geomorfologie (geomorfologie dinamică; geomorfologie inginerească şi experimentală; geomorfologia antropicului; geomorfologie fluviatilă);
  • Hidrologie, Hidrometrie, Hidraulică, Limnologie;
  • Meteorologie, Climatologie;
  • Pedologie;
  • Geomatică, Teledetecţie, Topografie, Cartografie, Fotogrametrie.

Având în vedere caracterul poligenetic al fenomenelor extreme și, mai ales, faptul că manifestarea lor interferează cu sistemele socio-economice în orientarea cercetării s-a impus necesitatea abordărilor multidisciplinare prin aprofundarea unor preocupări specifice geografiei umane, urbanismului, agronomiei, siviculturii ș.a.

În contextul menționat anterior, obiectivul major aflat în centrul tematicii de cercetare este elaborarea de modele predictive integrate de dezvoltare teritorială sustenabilă, la scară regională şi preponderent locală, pe baza colectării și interpretării unui spectru larg de date cantitative (referitoare la configurația și stabilitatea substratului geomorfologic, caracteristicile

mediului hidro-atmosferic, componenta bio-pedosferică, modul de utilizare a terenurilor și pretabilitatea acestora, resursele demografice, rețeaua de așezări și componenta demografică, potențialul de dezvoltare economică ș.a.) ținându-se seama, în egală măsură, de hazardele naturale și antropice ce operează în teritoriu și, evident, de riscurile pe care le generează în structura și funcționalitatea sistemelor teritoriale: Satisfacerea acestui obiectiv implică integrarea rezultatelor obținute prin aprofundarea unor problematici precum:

  • identificarea și evaluarea susceptibilității/probabilității manifestării diverselor tipuri de hazarde geofizice (precum anomalii climatice, viituri, alunecări de teren, eroziunea solurilor, avalanșe de zăpadă);
  • evaluarea riscurilor asociate hazardelor de diferite tipuri și magnitudini prin determinarea vulnerabilității teritoriale (specifice și totale) la diferite scări de mărime (locale, zonale, regionale), ținând seama de elementele expuse la risc (populația, infrastructura, serviciile etc.);
  • perfecționarea și implementarea metodologiilor de predicție, simulare și modelare numerică a riscurilor naturale și antropice;
  • cartografierea hazardelor și a riscurilor asociate acestora; construirea hărților de susceptibilitate, vulnerabilitate, hazard și risc geografic;
  • elaborarea de hărţi integrate ale riscului teritorial existent (prin evaluarea hazardurilor şi a vulnerabilităţilor teritoriale);
  • determinarea impactului antropic indus teritorial prin hazarde tehnogene și stabilirea modalităților de menținere a viabilității și echilibrelor naturale;
  • managementul riscului geografic (natural și antropic) în ecuația dezvoltării teritoriale durabile în sensul elaborării unor planuri de măsuri și strategii de prevenire și atenuare a efectelor fenomenelor geografice cu caracter extrem;
  • furnizarea de soluţii privind dezvoltarea armonioasă teritoriala prin stabilirea pretabilităţii terenurilor pentru construcţii, amplasamente căi de comunicaţii, echipare teritorială, zonarea funcţională a teritoriului (spaţii rezidenţiale, de servicii, industriale etc.) utilizarea agricolă, staţiuni forestiere, spaţii verzi de agrement şi sport, ferme eoliene şi parcuri fotovaltaice s.a.

Apreciem că demersurile intreprinse în direcțiile precizate vor fi în măsură să determine în perspectivă și atingerea unor obiective specifice în cercetarea centrului între care două, cel puțin, sunt în opinia noastră prioritare:

  • Perfecționarea metodologiilor existente de colectare a datelor prin implementarea de metodologii inovative constând în tehnici şi aparatură de specialitate de ultimă oră (aparatură UAV, scanare georadar-GPR, camere video şi foto de înaltă rezoluţie, senzori LiDAR, senzori hiperspectrali ş.a.);

Conferirea unei deschideri pragmatic-utilitaristă unitară a modelelor elaborate astfel încât acestea să devină accesibile și adaptabile cerințelor factorilor de decizie din administrația publică şi să poată fi implementate în manieră concretă.

Centrul de Cercetare a Așezărilor și Urbanism

Direcții de cercetare:

  • Studiul complex și interdisciplinar al așezărilor umane;
  • Caracteristici urbanistice ale așezărilor umane;
  • Urbanizarea și dezvoltarea locală (evoluție, impact, transformări);
  • Planificare teritorială urbană și rurală;
  • Amenajarea teritoriului și infrastructuri teritoriale;
  • Aspecte demografice și socio-economice în planificarea teritorială.